TURNUL CHINDIEI

Marcă înregistrată a COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL CURTEA DOMNEASCA TARGOVISTE

DESPRE NOI

Această prezentare necesită JavaScript.

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească“ din Târgovişte reprezintă una dintre cele mai prestigioase instituţii de cultură din judeţul Dâmboviţa, unde prin diversitatea activităţilor şi funcţiilor sale specifice, această instituţie muzeală constituie un reper esenţial în ceea ce priveşte realizarea actului cultural în spaţiul teritorial-administrativ dâmboviţean, din ce în ce mai dinamic, în care oferta de produse culturale şi de divertisment, pentru toate categoriile de public, este intr-o continua diversificare.

Specificul Complexului Naţional Muzeal “Curtea Domnească“ din Târgovişte este dat de calitatea, varietatea şi reprezentativitatea colecţiilor, ce sunt puse în valoare în 13 muzee şi case memoriale: Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni,  Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Galeriile Stelea, Muzeul de Istorie, Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul de Artă, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”, Muzeul de Etnografie – Pucioasa, Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale, Muzeul Comunal – Pietroşiţa.   

La cei 75 de ani de existenţă, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească“ din Târgovişte vine în întâmpinarea publicului cu oferte cultural-educative, proiecte şi programe din ce în ce mai diversificate şi mai apropiate de nevoile şi dorinţele vizitatorilor, deschizându-le gustul pentru istoria locurilor şi, mai ales, pentru curiozitatea şi ineditul informaţiilor furnizate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: