TURNUL CHINDIEI

Marcă înregistrată a COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL CURTEA DOMNEASCA TARGOVISTE

MUZEUL DE ARTA

Această prezentare necesită JavaScript.

Muzeul de Artă, situat pe Calea Domnească în imediata vecinătate a Muzeului de Istorie şi a Curţii Domneşti, este unul dintre importantele monumente ale oraşului de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Construită între 1892 – 1894 de antreprenorul italian Giovanni Baltasare Vignosa ca sediu al Prefecturii judeţului Dâmboviţa, clădirea prezintă o decoraţie clasică cu influenţe baroce şi o impresionantă pictură interioară. Somptuozitatea picturii este resimţită tot mai mult pe măsură ce se ajunge la etaj şi culminează cu decoraţia „Sălii de Consiliu”. Bogata pictură murală, cu care este decorată Sala de Consiliu, situată central la etajul clădirii, prezintă motive neoclasice, vegetale şi florale cu influenţe clare ale barocul italian. Deasupra celor cinci căi de acces în sală se întâlneşte pictat câte un peisaj cu monumente reprezentative din Târgovişte (Curtea Domnească, Mitropolia nouă) ori împrejurimi aşa cum le-a văzut pictorul de origine italiană Giovanni Battista del Basso la 1894 – 1895, o excepţie constituind-o prezenţa, deasupra uşii centrale, a căpriorului ca stemă a judeţului Dâmboviţa. Din anii ’70, după mutarea Prefecturii în noul sediu modern şi mult mai mare, aici a funcţionat până spre sfârşitul anilor ’80 Secţia pentru Adulţi a Bibliotecii judeţene, după care a primit o nouă utilitate aceea de Muzeu de Artă, starea avansată de degradare permiţându-i să fie deschis publicului pâna în 1998. Redeschiderea acestuia a fost posibilă abia în anul 2009 după ample lucrări de consolidare şi restaurare.

Expoziţia Muzeului de Artă, modestă ca număr de exponate datorită spaţiului restrâns, cuprinde la parterul clădirii, artă veche românească, iar la etaj artă decorativă şi pictură de şevalet începând din prima jumătate a secolului al XIX-lea cu „primitivi” ai artei româneşti şi sfârşind cu lucrări din perioada interbelică.

Arta veche românească este reprezentată în general de pictura cu subiect religios – realizată pe diferite suporturi – ilustrată aici cu frescă din perioada brâncovenească, dar şi cu icoane din secolul al XVIII-lea şi chiar mai târzii datate după 1800.

Alături de aceste icoane sunt prezentate, ca o excepţie şi în acelaşi timp ca o evoluţie firească a picturii religioase după contactul unor artişti cu mediul academic central-european, icoanele, de mici dimensiuni, realizate de Gheorghe Tattarescu în stil neoclasic, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (cca. 1863-1864) prin intermediul cărora se realizează o trecere subtilă de la pictura religioasă la cea de şevalet situată la etaj. Astfel, cu personajele miniaturale de influenţă occidentală, în interioare destul de sumar prezentate de Tattarescu, deschidem calea vizitatorului spre portretele anonime de boieri. Acestea amintesc, prin costume şi chipurile expresive „zugrăvite” schematic, de tradiţia tablourilor votive ale diferiţilor ctitori de biserici.

Lucrările realizate spre sfârşitul secolului al XIX-lea de artişti precum: Nicolae Grigorescu, Sava Henţia, George Demetrescu Mirea şi Ştefan Vasilescu, vorbesc de stilurile şi schimbările care se produceau în plan artistic la nivelul întregii ţări. Prima decadă a secolului al XX-lea este prezentată, prin lucrările timpurii, de influenţă grigoresciană, ale lui Gheorghe Petraşcu şi prin portretele academice ale pictorului Ştefan Vasilescu, artişti care din diferite motive au ales să-şi lege viaţa şi creaţia de oraşul Tărgovişte. Începând cu anii ’20 ai secolului trecut este ilustrată cea mai importantă şi frumoasă perioadă a artei româneşti: copii realizaţi de Nicolae Tonitza, portrete de doamne din înalta societate prezentate diferit în funcţie de percepţia artistică a fiecărui artist în parte (a Ceciliei Cuţescu-Stork, Costin Petrescu, Theodor Pallady ori, probabil, Eustațiu Stoenescu) şi încheind cu luminozitatea oferită de minunatele peisaje din Balcic ale pictorului Nicolae Dărăscu de dinainte de cea de-a doua conflagraţie mondială.

În muzeul pot fi întâlnite tehnici de lucru variate, cu tradiţie sau mai noi, de la tempera pe lemn şi frescă până la pastel şi ulei pe diferite suporturi, dar şi culorile specifice fiecărui artist (albastrul şi albul lui Petraşcu, griurile calde palladyene, galbenul luminos al lui Tonitza, griurile grigoresciene, albastrul lui Dărăscu, verdele lui Bob Bulgaru etc.) care se regăsesc în operele de artă din expoziţia permanentă. Astfel, expoziţia pusă în valoare de pictura şi arhitectura clădirii cu spaţii variate monumentale sau intime, invită vizitatorul la meditaţie la vremurile de demult, îmbie la amintiri şi retrăiri ale atmosferei timpurilor apuse prin intermediul lucrărilor prezentate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: