TURNUL CHINDIEI

Marcă înregistrată a COMPLEXULUI NATIONAL MUZEAL CURTEA DOMNEASCA TARGOVISTE

MUZEUL „VASILE BLENDEA”

Această prezentare necesită JavaScript.

Muzeul ”Vasile Blendea” din Târgovişte s-a constituit în urma donaţiei familiei Maria şi Constantin Blendea, iar patrimoniul său este alcătuit din lucrări de artă: sculptură, pictură, desene, schiţe de artă monumentală, piese de mobilier, dar şi textile, materiale de lucru, ceramică şi obiecte personale.

Expoziţia de bază a Muzeului ”Vasile Blendea” este găzduită de o casă tip culă de secol al XVIII-lea, cu beciuri mult mai timpurii, în şase săli şi două holuri, dintre care o sală şi un hol situate la demisol. Întreaga colecţie reprezintă o parte din viaţa creatoare a lui Vasile Blendea (1895-1988), cunoscut în arta contemporană românească mai mult ca sculptor şi monumentalist. Artistul şi-a desăvârşit studiile şi, în acelaşi timp, şi-a închegat stilul artistic când, sprijinit fiind de Nicolae Iorga, a ajuns în Franţa, ca membru al Şcolii Române de la Fontenay-Aux-Roses, în anul 1927, în urma unui concurs desfăşurat în Bucureşti, ce avea ca premiu o perioadă de specializare în sculptură cu o bursă de stat pentru doi ani. Din perioada acestei specializări, s-au păstrat studii de nud în cărbune, conte sau creion sepia, din care doar o mică parte este prezentată aici vizitatorilor.

            Imaginaţia sa creatoare a avut ca hrană, mai întâi de toate, moştenirea spirituală a locurilor natale, motivele populare şi subiectele oferite de zona Olteniei reprezentând o bogată sursă de inspiraţie pentru mulţi artişti români, printre care s-a numărat şi marele sculptor Constantin Brâncuşi, rudă îndepărtată cu Vasile Blendea.

Intrând în acest muzeu, vizitatorul poate parcurge primii paşi pe tărâmul fantastic al artei lui Vasile Blendea, unde găseşte diferite astre cu fizionomie aproape umană şi totuşi ireală (cazul ”Lunii”), dar şi peisaje care înfăţişează sărăcia şi viaţa localnicilor după anii de război, în tonuri sobre şi cât se poate de triste. În numeroase lucrări din muzeu se regăseşte un subiect reluat de artist atât în pictură şi desen, cât mai ales în sculptura monumentală – acela al războiului. În timp, artistul a găsit prilejul de a reda în lucrările sale şi urmările acestor lupte răsfrânte asupra populaţiei sărăcite, ”lumea de sub lume”, după cum definea publicistul Jean Vasiliu personajele modeste din compoziţiile lui Blendea. Cele mai evocatoare lucrări sunt acelea în care este redat personajul Ion, fie ”Desculţ în zăpadă”, fie ”Cu coşniţa” ş.a. Aici pot fi văzute machete la dimensiunea naturală ale unor lucrări de for public cu caracter omagial amplasate în diferite comune din judeţ, precum cele din Răzvad (Jertfa şi Despărţirea) şi Voineşti (Omagiu eroului), care alcătuiesc împreună cu cel din Ocniţa (Paza ţării) un ansamblu de patru lucrări monumentale, legate printr-o povestire istorică susţinută de o singură idee, aceea a necesităţii apărării hotarelor ţării, indiferent de cel care merge la luptă şi de sacrificiul făcut.

Această colecţie oferă vizitatorului prilejul întoarcerii în timp, al aducerii aminte, al revederii unor locuri din oraş prin intermediul picturii şi graficii, dar şi posibilitatea de a se apropia de personalităţile istorice reprezentate în sculptură de artist. Tot aici vizitatorul pătrunde în intimitatea sufletească a artistului Vasile Blendea, ajunge în sânul familiei sale, îi cunoaşte soţia, dar şi alte persoane dragi acestuia, pe care le-a reprezentat cu plăcere. Muzeul în sine oferă momente de relaxare vizitatorului, prin contactul vizual cu opera de artă şi posibilitatea de a face o incursiune în istoria oraşului, pe străzile căruia, odinioară, se plimblau personalităţile culturale redate cu drag şi multă măiestrie de artist.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: